sâmbătă, 7 aprilie 2012

Criza italiană. Mario Monti, noul prim-ministru al Italiei


Mario Monti a fost însărcinat cu formarea unui nou Guvern. Guvernul va trebui să se confrunte cu criza acută a datoriilor ce au condus la demisia lui Silvio Berlusconi.

Monti, fost Comisar European, a declarat că intenţionează să pornească discuţii urgente cu membrii cabinetului său în vederea rezolvării problemelor financiare.

Majoritatea partidelor, incluzându-l pe cel al fostului premier, Silvio Berlusconi, au aprobat nominalizarea sa la fotoliul de prim-minsitru.

Candidatura lui Mario Monti a fost anunţată dupa ce preşedintele Italiei, Georgio Napoletano, a petrecut întreaga zi de duminică în numai puţin de 17 întâlniri cu membrii celor mai importante partide politice din ţară.

Vorbind cu reporterii la scurt dimp după desemnarea sa, acesta a declarat: ,,Italia ar trebui sa fie un element de stabilitate în Europa şi nu unul de vulnerabilitate”. Acesta a mai adăugat că va respecta Parlamentul italian şi va demara de urgenţă consultări cu toate forţele politice care-l compun, refuzând în acelaşi timp să dea un calendar pentru formarea noului Guvern sau informaţii despre alcătuirea acestuia.

Tehnocratul Mario Monti, un respectat economist, este exact genul de persoană pe care pieţele străine aveau nevoie să-o vadă confruntându-se cu această situaţie de criză, a declarat reporterul BBC la Roma, Alan Johnston. Numirea lui Monti vine la doar două zile după ce Grecia, sub presiunea europeană a inaugurat noul Guvern tehnocrat menit să rezolve problemele cu care aceasta se confruntă.

Maria Ciopată

Presiuni externe asupra Siriei

Conducerea siriană se află sub presiunea ţărilor arabe pentru a înceta represiunea violentă a manifestărilor pro-democrate.

Preşedintele Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, a declarat că organizaţia sa ,,studiază mecanismele ce ar putea fi implementate pentru a-i proteja pe civilii din Siria”.

Acesta a luat cuvântul după ce Liga Arabă a votat îngheţarea statutului Siriei ca membră a acestei organizaţii. Suspendarea statutului de ţară membră a Ligii Arabe a venit ca urmare a măsurilor violente împotriva demonstraţiilor antiguvernamentale ce au loc în această ţară.

Franţa s-a alăturat de asemenea măsurii de condamnare a Guvernului condus de preşedintele Bashar al-Assad.

Aceasta l-a somat pe ambasadorul sirian la Paris, pentru a da explicaţii legate de recentul atac al forţelor loiale preşedintelui al-Assad asupra misiunii sale diplomatice din Siria.

Turcia, care a început să-și retragă personalul diplomatic neesenţial precum şi familiile stafului diplomatic, a lansat un apel către comunitatea internaţională pentru a răspunde ,,cu voce unitară la evoluţia îngrijorătoare a situaţiei din Siria”.

Suspendarea statutului de ţară membră a Ligii Arabe va intra în vigoare abia miercuri, astfel că Damascul şi-a exercitat dreptul de a convoca o întâlnire în regim de urgenţă a ţărilor arabe şi a invitat oficialii Ligii Arabe să efectueze o vizită în Siria.

Între timp, oficiali ai opoziţiei declară că represiunea mişcării de dizidenţă a continuat şi în cursul zilei de duminică, atunci când s-au întregistrat cel putin 9 morţi.

Maria Ciopată

Akihito, al 125-lea Împăratat al Japoniei, internat în spital


În vârsta de 77 de ani, actualul Împărat al Japoniei, Akihito, se află de câteva zile internat în spital din cauza unor probleme cauzate de febră, a declarat un membru al Casei Regale de Presă.

Împăratul Akihito este o figură simbolică în viaţa politică şi economică a Japoniei, însă se bucură de un respect deosebit în rândul populaţiei. Acesta s-a internat în urmă cu 2 zile datorită unei bronşite care s-a complicat, a adăugat un purtator de cuvânt care, conform protocolului a refuzat să-şi dea numele.

Aceasta este cea de-a doua spitalizare din acest an a Împăratului japonez. Prima spitalizare ce a avut loc în februarie și a vizat anumite afecţiuni coronare.

Tsugunomiya Akihito s-a născut pe 23 decembrie 1933, la Tokio, ca cel de-al cincilea copil şi prim fiu al Împăratului Hirohito şi a Împărătesei Nagato Kuniat.

Potrivit legendelor japoneze, Împăratul este un descendent direct al întemeietorului tronului Japonez, Jimmu în jurul anului 600 Î.Chr. La vârsta de 5 ani, potrivit obiceiului de la vremea respectivă, acesta a fost despărţit de către părinţii săi şi a fost educat de către diferiţi profesori şi tutori.

S-a căsătorit cu Michiko Shoda în 1959 şi a fost primul împărat care s-a căsătorit cu o persoană fără rang nobil. Din căsătorie au rezultat 3 copii: Prinţul Naruhito, Prinţul Akishino şi Prinţesa Sayako. Primul dintre aceştia este şi moştenitorul tronului regal.

Într-o intervenţie nemaiîntâlnită până atunci, împăratul Akihito a apărut la televizor după dezastruosul cutremur ce a zguduit Japonia. În interviul televizat de pe data de 16 martie acesta îndemna poporul japonez la solidaritate, curaj şi compasiune faţă de cei ce traversează momente grele datorită cataclismului.

,,Sper din tot sufletul că victimele dezastrului nu vor renunţa nicicând la speranţă, vor avea grijă de ei şi vor fi tari pentru mâine! ”, declară aceasta în discursul rostit cu calm în faţa întregului popor japonez. ,,Doresc de asemenea, ca fiecare să-şi amintească de cei care au fost afectaţi de cutremur şi să-i sprijine atât cât le stă în putinţă să se refacă”, a mai adăugat Împăratul.

Maria Ciopată

Două femei au fost omorâte cu pietre într-o provincie din Afganistann


Un grup de bărbaţi înarmaţi au bătut cu pietre şi împuşcat o femeie şi pe fiica acesteia în provincia Afgana Ghazni, au declarat oficialii forţelor de securitate pentru postul BBC.

Oficialii i-au învinuit pe talibani, care le acuzaseră pe cele două femei de ,,adulter şi deviaţii morale”.

Poliţia a declarat că doi bărbaţi au fost arestaţi deoarece ar avea legătură cu aceste crime.

Execuţia a avut loc la doar 300m de biroul Guvernatorului din oraşul Ghazni, oraş care se află pe lista oraşelor ce vor fi transferate în scurtă vreme sub autoritate afgană.

Incidentul a avut loc în ziua de joi, în regiunea Khawaja Hakim a oraşului Ghazni, acolo unde locuia familia.

Corespondentul BBC la Kabul, Bilal Sarwary, declară că acesta a avut loc în apropierea atât a biroului Guvernatorului, cât şi a biroului şefului Poliţiei. Oficiali ai forţelor de securitate au declarat că barbaţii înarmaţi au pătruns în casa în care tânăra văduvă locuia împreună cu fiica acesteia şi le-au dus în grădina casei unde acestea au fost iniţial lovite cu pietre şi mai apoi împuşcate.

Vecinii nu au oferit niciun ajutor şi nici nu au informat în timp util autorităţile despre gravitatea acestui incident. Se ştie că un număr important de lideri religioşi musulmani din oraş au emis hotărâri religioase (fatwa) prin care cer oamenilor să raporteze pe oricine ar fi fost implicat într-un adulter.

Anul trecut, în octombrie, tot în oraşul Ghazni o femeie a fost omorâtă fiind acuzată că şi-a omorât soacra. Oraşul a cunoscut de altfel o escaladare a acestor tipuri de violenţe în ultimii ani.

Aşezat strategic pe drumul ce leaga Kabul de Kandahar, provincie care era odată un important centru comercial.

Astfel de practici sunt frecvente în comunităţile tribale musulmane. Acestea sunt considerate pedepse care să salveze onoarea comunităţii şi sunt cel mai adesea aplicate femeilor acuzate de adulter sau comportament moral indecent.

Maria Ciopată

Cutremurul din Turcia: Echipele de salvare caută în contunuare supravieţuitori

După ce un cutremur cu magnitudindea de 5,6 grade pe scara Richter a lovit Turcia în cursul dimineţii de ieri, căutările posibililor supravieţuitori încă continuă.

Oficialii de la Ankara declară că cel puţin şapte persoane au decedat şi peste 100 sunt încă îngropate sub dărâmături. Deasemenea, aproximativ 25 de personae au fost salvate.

Ministrul Educaţiei turc a declarat că şcolile din regiunea de est a Turciei nu se vor deschide decât pe data de 5 decembrie.

,,O parte dintre cei decedaţi se aflau în cele două hoteluri care s-au prăbuşit în urma cutremurului de miercuri noapte”. Acest lucru a fost precizat de purtătorul de cuvânt al primului ministru, Besir Atalay. Un număr de 20 de persoane au fost scoase de sub dărâmăturile celor 2 hoteluri.

În urma cutremurului, un total de 25 de clădiri s-au prăbuşit, însă din fericire 22 dintre acestea erau goale. Acesta este primul cutremur de amploare după cel de pe 23 octombrie ce a avut o magnitudine de 7.2 grade pe scara Richter şi care a ucis peste 500 de oameni.

Epicentrul a fost localizat la 16 kilometri în sudul oraşului Van din estul Turciei. Aceasta a avut loc la o adâncime de 9.3 km şi a lovit la ora locala 2:23 (21:23 GMT).

Maria Ciopată

Lucas Papademos este noul prim-ministru al Greciei


Fostul vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Lucas Papademos a fost numit în funcţia de prim-ministru al Greciei. După mai multe zile de negocieri, Papademos a declarat că preia situaţia Greciei dintr-un punct critic.

Liderii celor mai importante trei partide ce au responsabilitatea de a forma noul Guvern de uniune naţională au avut mai multe întâlniri săptămâna asta cu preşedintele Greciei în încercarea de a ajunge la o înţelegere.

,,Majoritatea grecilor speră că aceste veşti vor aduce stabilitate în plină criză financiară în care statul lor se află", declară mai mulţi corespondenţi străini.

Lucas Papademos, în vârstă de 64 de ani şi care nu este membru al Parlamentului, va conduce Guvernul interimar până la alegerile ce vor avea loc în luna februarie 2012.

Principala sarcină a noului Guvern va fi să se asigure că Grecia va putea sa-şi onoreze toate obligaţiile financiare prin acceptarea împrumutului de 130 de miliarde de Euro. Bani veniţi drept pachet de salvare din partea partenerilor din spaţiul european precum şi din partea Fondului Monetar Internaţional.

,,Preşedintele, la recomandarea liderilor politici care au participat la întâlniri, l-a însărcinat pe Lucas Papademos să formeze noul guvern”, a declarat în Parlamentul Greciei purtătorul de cuvânt al preşedenţiei. Un oficial al aceleiaşi instituţii a declarat că noul Guvern îşi va intra în atribuţiuni vineri, la ora 12:00 GMT.

În momentul de faţă contextul european este unul extrem de vulnerabil. În ciuda faptului că Angela Merkel, cancelarul Germaniei a negat afirmaţiile prin care împreună cu Franţa ar intenţiona crearea unei zone Euro restranse, insistând în acelaşi timp ca singurul scop în momentul de faţă este stabilizarea zonei Euro.

În acelasi timp oficialii UE au revizuit prognozele de creştere economică de la 1,8% la 0.5%, insistând deasemenea ca riscul intrării în recesiune economică este tot mai prezent.

Noul prim-ministru grec, după anunţarea numirii sale în funcţie a declarat că ,,misiunea nu va fi una uşoară, dar sunt convins că problemele se vor rezolva mai repede şi mai eficient atât timp cât există consens şi unitate”. El a mai adăugat că prima sa prioritate, împreună cu cea a Guvernului de tranziţie pe care îl va forma va fi să ratifice împrumutul acordat de UE şi să implementeze politicile legate de acesta. Acestea vor implica o noua rundă de măsuri de austeritate, care deja s-au dovedit extrem de nepopulare printre greci.

Lucas Papademos îl înlocuieste în funcţia de prim-ministru pe Giorgios Papandreou, dupa ce acesta a fost nevoit să demisioneze după o propunere dezastruoasă de referendum asupra pachetului de salvare oferit de ţarile din zona Euro. Ideea referendumului a fost abandonată, nu însă înainte de a bulversa activitatea politica şi financiară din majoritatea ţărilor implicate în criză. Acest fapt a condus la demisia lui Papandreou, deşi cu o zi înainte trecuse la limită testul votului de încredere în Parlamentul grec.

În acelaşi timp, şi în Italia se speculează schimbarea primului ministru, Silvio Berlusconi cu Mario Monti, fost Comisar European.

Maria Ciopată

Evadaţi din Libia



,,Ciocniri violente au avut loc între armata nigeriană şi membrii unui convoi înarmat ce călătorea prin deşertul din Libia spre statul Mali”, au declarat forţele de securitate nigeriene.

Treisprezece membrii ai grupului au fost ucişi şi câţiva dintre ei au fost capturaţi în cursul luptelor ce au avut loc în cursul zilei de duminică.

Un comunicat oficial al guvernului nigerian a confirmat aceste ciocniri dar nu au precizat de unde provenea convoiul şi nici unde se îndrepta.

În regiune se ştie că operează atât luptători din vechiul regim libian cât şi triburi africane de etnie tuareg sau militanţi islamişti. Este cunoscut faptul că o parte din etnicii tuareg au luptat de partea colonelului Muammar Gaddafi, fostul conducător al Libiei în timpul conflictului ce s-a încheiat cu uciderea acestuia.

Serge Hilpron, directorul postului Radio Nomad, un post de radio ce emite în nordul Nigerului a declarat pentru Associated Press că sursele sale indică faptul că din caravană făceau parte atât simpatizanţi libieni ai vechiului regim cât şi membri ai comunităţii etnice tuareg.

,,Datorită situaţiei din Libia, mulţi traficanţi de arme sunt întâlniţi în această perioadă îndreptându-se spre Libia pentru a lua multele arme rămase în urma războiului ce tocmai s-a încheiat. Scopul lor este acela de a vinde armele grupării al-Quaeda”.

Un ofiţer care a participat la această acţiune susţine pentru Reuters că membrii convoiului erau luptători ai regimului pro-Gaddafi, recent înlăturat, şi că erau conduşi prin deşert de către membri ai triburilor africane tuareg. Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Abuja au declarat pentru BBC că un al doilea convoi cu arme a fost interceptat în cursul zilei de marţi însă nu a oferit detalii suplimentare.

Au existat anumite informaţii că unul din fii colonelului Muammar Gaddafi ar fi fugit din Libia pe această cale, deoarece fostul conducător Libian a fost un puternic susţinător al triburilor tuareg.

Experţii în securitate se aşteaptă ca în urma situaţiei din Libia, ramura grupării islamiste al-Quaeda ce activează în acestă regiune să intre în posesia unui numar semnificativ de arme şi a unei cantităţi semnificative de muniţie care va facilita desfăşurarea activităţilor teroriste.

Maria Ciopată