Turcia cere oprirea violenţelor în Siria

Ministrul afacerilor externe, turcul Ahmet Davutoglu, se află în Siria pentru a cere stoparea violenţelor cu care această ţară îşi înăbuşă demonstranţii împotriva regimului condus de către preşedintele Bashar al-Assad.

Vizita ministrului vine după ce Arabia Saudită, Bahrain şi Kuweit şi-au retras deja ambasadorii din capitala Siriană, Damasc, în semn de protest faţă de intervenţia violentă a forţelor de ordine.

Cel puțin 50 de sirieni au fost ucişi duminică într-un atac al forţelor de ordine ce a avut loc asupra protestatarilor, fapt care a atras proteste puternice din partea unuia dintre cele mai influente state din regiune, Arabia Saudită.

Regele saudit Abdullah l-a chemat pe ambasadorul aflat la Damasc pentru consultări. Retragerea ambasadorului a fost comentată de către regele saudit ca fiind o alegere între “înţelepciune” şi perspectiva de a fi “îngropaţi în haos” , într-o luare de poziţie radicală, fără precedent până în prezent în lumea arabă.

Observatorii sirieni pentru Drepturile Omului declară că de la violenţele de duminică au mai fost ucise înca 14 persoane.

Primul ministru turc, Tayyip Erdogan declară că şi-a pierdut răbdarea în faţa “sălbăticiei” forţelor de ordine siriene ce a scos astăzi tancurile pentru a înăbuşi manifestaţiile împotriva regimului de la Damasc.

Reacţia Turciei este foarte important, deoarece primul ministru turc are o relaţie călduroasă cu preşedintele al-Assad şi până în prezent, guvernul de la Ankara a făcut doar apeluri paşnice “în spiritul prieteniei’ dintre reprezentanţii acestor state. Primul ministru turc continuă, subliniind că Turcia este foarte aproape să se alăture celorlalte ţări care-l condamnă pe preşedintele Bashar al-Assad, neexluzând varianta unei rezoluţii în Consiliul de Securitate al ONU împotriva Siriei.

Într-un comunicat oficial dat publicităţii la sfârşitul săptămânii, primul ministru turc a declarat că din punctul de vedere al Turciei, criza din Siria constituie aproape o chestiune internă, de vreme ce aceste două state împart o graniţă de peste 800km.

De asemena, în Turcia se înregistrează o puternică susţinere a demonstraţiilor, dacă luăm în calcul că cei mai multi dintre aceştia sunt musulmani suniţi, ca şi majoritatea turcă de altfel.

Maria Ciopată

Pieţele financiare externe între speranţă şi neîncredere

Sfârşitul de săptămână, care tocmai s-a încheiat, a fost unul fără odihnă pentru responsabilii cu finanţele din Spania şi Italia. Cei afectaţi sunt reprezentanţii Băncii Europene, Fondului Monetar Internaţional şi reprezentanţii Guvernelor din zona euro care au analizat cu atenţie toate mijloacele de susţinere ale Guvernului Spaniol şi cel Italian în a-şi administra problemele financiare.

La sfârşitul săptămânii trecute, pe fondul temerilor ridicate la adresa Spaniei şi Italiei, care prevedeau o apropiată intrare în incapacitate de plată a acestora, precum şi iminentul apel al acestora la împrumuturi externe pe fondul deficitului bugetar mare, bursele Europene au trecut printr-un şoc. La acestea s-a adăugat şi scăderea ratingului de ţară pentru economia Statelor Unite de la AAA la AA+ (explicație) de către organizaţia Standard&Pool’s, fapt ce a condus ca, la închiderea sedinţelor de tranzacţionare, toate bursele din ţările europene să înregistreze scăderi semnificative ale indicilor bursieri.

Tot în cursul acestei săptămâni, după ce Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a avertizat asupra faptului că criza datoriilor riscă să se extindă, iar cancelarul german Angela Merkel a declarat că în eventualitatea unei escaladări a situaţiei tensionate pe pieţele spaniolă şi italiană, Germania îşi declină sprijinul în favoarea acestor ţări, deoarcece economiile acestora sunt prea mari, au prea multe datorii. În aceste condiţii, Gemania nu poate susţine un asemenea efort financiar, iar îngrijorarea a atins cote maxime.

Din zona Euro afectată de criza datoriilor fac parte Grecia, Irlanda şi Portugalia, ţări încadrate generic în zona periferică. La acestea, iată, riscă să se adauge Spania şi Italia.

Guvernul Italian şi cel Spaniol au primit ultimatumuri de la Banca Europeană

Drept urmare, duminică, într-o acţiune fără precedent, a avut loc o teleconferinţă la care au participat toţi guvernatorii Băncii Europene, responsabili ale celor 17 ţări în care a fost adoptată moneda unică europeană. Potrivit unui oficial al Băncii Europene, citat de agenţia de ştiri Reuters, preşedintele băncii, Jean-Claude Trichet, a cerut o decizie finală în ceea ce priveşte cumpărarea de bilete de obligaţiuni de la Guvernul Italian şi Spaniol.

Între timp, bursele din Orientul Mijlociu, deschise pentru tranzacţionare, au înregistrat duminică pierderi majore: TASE, indicele bursier de la Tel Aviv scăzând cu 7%, iar cel egiptean cu 4%.

Banca Europeană a anunţat în mod oficial disponibilitatea de răscumpărare parţială a datoriiilor Spaniei şi Italiei. Ca urmare, la începutul zilei, pieţele europene au simţit o stabilizare şi o învigorare, fapt ce a condus la creşterea tranzacţiilor faţă de săptămâna trecută.

Cu toate acestea, situaţia financiară se păstrează volatilă, deoarece încrederea investitorilor poate fi motivată doar de creşteri economice stabile care, momentan, întârzie să apară. Temerile privitoare la o încetinire globală a economiilor s-au reflectat în cotaţiile pentru gramul de aur şi pentru barilul de petrol.

Aurul, care este văzut ca o investiţie sigură în momente de incertitudine economică, a atins un nou record de 60.12$/gram, în timp ce preţul pentru barilul de petrol a înregistrat o scădere cu 2.8%, ajungând la 84.44$. Tot ca dovadă a volatilităţii pieţelor financiare, după creşterile înregistrate în dimineaţa zile de 7 august, ca urmare a mişcării Băncii Europene, indicii bursieri au început să scadă din nou în jurul prânzului cu valori între 0.94% (Nasdaq) şi 2.59% (Dax-Indicele bursier German).

Maria Ciopată

Euro, încotro?

Temerile şi degringolada se planează peste stabilitatea financiară a statelor din zona monedei euro. După ce mai bine de câteva săptămâni instabilitatea şi nesiguranţa s-au instalat asupra pieţelor financiare şi a burselor din Europa şi din Asia, parţial şi din cauza situaţiei Statelor Unite, situaţia se păstrează extrem de oscilantă.

La începutul săptămânii, ca urmare a hotărârii Statelor Unite de a majora plafonul datoriei publice, bursele au deschis în creştere, afişând cotaţii pozitive ai indicilor bursieri. Înaintând spre mijlocul şi sfârşitul săptămânii, cotaţiile au fost caracterizate de un parcurs oscilant al tranzacţiilor.

Cu toate acestea, temerile încă există şi se manifestă ca deficit de încredere faţă de capacitatea economiilor americane, cât şi europene, de a-şi reveni din situaţia delicată. Zona Euro este destabilizată de mai bine de câteva luni datorită situaţiei grele în care diferite ţări ale Uniunii Europene au fost nevoite să solicite credite de la organizaţiile financiare internaţionale: Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, împrumuturi de la alte ţări din comunitatea europeană, toate având ca unic scop acoperirea deficitelor bugetare şi a balenţei de plăţi.

Partea cu adevărat dificilă constă în faptul că aceste împrumuturi au fost de fiecare dată condiţionate de prezentarea unor planuri de reforme în plan fiscal radicale şi coerente, care să limiteze cheltuielile bugetare, deși astfel de reforme nu au fost niciodată populare. În condiţiile în care se apropie alegerile (Porugalia şi Irlanda în 2011, Spania în 2012), niciun parlament nu doreşte să-şi pericliteze capitalul de popularitate. Pe de altă parte, ţări precum Italia sau Grecia, care au avut alegeri în 2008 şi în 2009, au întârziat cu aplicarea pachetelor radicale de reforme, fapt care le-a adus în momentul de faţă la incapacitatea de a-şi susţine cheltuielile.

Din păcate, niciuna din aceste ţări nu este puternică din punct de vedere economic, precum Marea Britanie sau Franţa, şi nici nu manifestă cultul disciplinei, precum Germania, statut care să permită un asemena lux.

În aceste condiţii, Royal Bank of Scotland a anunţat că în prima parte a anului a înregistrat pierderi de aproximativ 1,4 miliarde de euro în Grecia. Comisarul European pentru relaţii economice şi monetare, Olli Rehn, a încercat să asigure pieţele de capital că variaţia fluctuantă din ultimile zile nu este justificată economic. A făcut astfel referire la Italia şi Spania, care au constituit ţintele principalelor îngrijorări ale investitorilor.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, cu privire la ineficienţa autorităţilor de a împiedica criza datoriilor, următoarele: “În momentul de faţă nu ne mai confruntăm cu o criză doar în zona periferică euro”, alimentând temerile că Spania şi Italia s-ar putea alătura Greciei, Portugaliei şi Irlandei, ce sunt deja în incapacitate de plată.

Pierderi imense pentru bursa milaneză şi cea din Madrid

După ce vineri dimineaţă bursele din Milano şi Madrid au înregistrat pierderi spectaculoase, acestea s-au diminuat odată cu anunţul disponibilităţii Băncii Europene de a cumpăra obligaţiuni ale băncilor Spaniei şi Italiei pentru a le sprijini financiar.

Tot vineri, preşedintele Băncii Centrale Belgiene, Luc Coene, a declarat că o răscumpărare a datoriilor acestor două state este posibilă dacă Madridul şi Roma se prezintă cu un pachet viabil de reforme.

În momentul de faţă, distanţa dintre situaţia financiară din Germania, care este cea mai stabilă, şi datoriile Italiei şi Spaniei, a atins un maxim istoric de la introducerea monedei euro, fapt care îndeamnă pe mulţi să se întrebe asupra eficienţei păstrării monedei unice. Acelaşi Luc Coene declara pentru BBC: “Frica este principala temă. Pe plan european se înregistra până nu demult un optimism reţinut, cu speranţe de revenire economică pentru a doua jumătate a anului, însă odată cu cifrele despre stagnarea economiei americane, bursele s-au văzut puse sub presiune, împingând pieţele de capital pe teritorii complicate.”

Drept consecinţă, francul francez a atins un maxim istoric, cel elveţian a crescut semnificativ, determinând Banca Naţională să intervină, aceeaşi tendinţă fiind înregistrată şi pentru preţul petrolului. Cancelarul german, Angela Merkel, împreună cu primul ministru britanic, David Cameron şi preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, urmează să aibă o întâlnire în care să discute opţiunile pe care Europa le are faţă de aceste probleme.

Maria Ciopată

Mişcarea de emancipare arabă

Tunisia, Algeria, Maroc, Egipt, Yemen, Libia. Ce au în comun aceste state? La acestea se mai adaugă Siria, Iordania, Bahrain, Emiratele Arabe, Iran. Primul grup de state este format din ţări din nordul Africii. Cel de-al doilea grup formează state din vestul Asiei. Toate din orientul mijlociu. Toate aparţinând aceluiaşi areal geografic. Într-o anumită măsură, acestea formează un bloc compact. Ţări Arabe în căutarea propriei identităţi.

Suntem martori la cum toate aceste state se confruntă, de la sfârşitul anului trecut, cu intense frământări interne care prefigurează zorii unei metamorfoze. În Europa de Est, în perioada 1989, a avut loc o mişcare similară ce a culminat cu dizolvarea pactului de la Varşovia, consfinţind astfel dispariţia dictaturilor comuniste în ţările ce au aparţinut spaţiului ex-sovietic. În Polonia a fost “Revoluţia de Catifea”, în Tunisia, în Decembrie 2010 – Ianuarie 2011, “Revolutia de Iasomie”, numită astfel după floarea care este emblema acestui stat.

La sfârşitul anului trecut, puţini erau cei care se aşteptau la un asemenea efect al bulgărelui de zăpadă. Dar fiorul revoluţiei s-a răspândit treptat către Egipt, Algeria, Libia, Yemen.

Acolo unde nu au loc încă manifestaţii deschise, forţele de ordine sunt mobilizate în număr foarte mare, tocmai pentru a preveni declanşarea actelor de protest. Iranul are astfel de temeri, în Siria se vorbeşte făţiş despre dorinţa unei schimbări de teama acţiunilor de represiune la care sirienii sunt supuşi. La fel stau lucrurile şi în Emiratele Arabe, Bahrain, Iordania.

S-ar părea că asistăm la o mişcare de emancipare a statelor islamice. O privire de ansamblu asupra situaţiei socio-politice din statele arabe ne arată faptul că toate acestea sunt bazate pe regimuri autocratice, care nu au făcut decât să escaleze politica abuzurilor la nivel de politică de stat. Încălcări flagrante ale libertăţilor fundamentale, ale drepturilor omului, coroborate cu un nivel de trai scăzut pentru majoritatea cetăţenilor, conduc în mod natural la revoltă.

Pentru moment, las doar la nivel de speculaţie cât anume a fost sau este vorba de mişcare spontană şi cât anume ţine de intervenţia străină în stimularea acestei mişcări de emancipare.

Cert este faptul că toate aceste state sunt fie state religioase, fie state în care regimul islamic deţine o asemenea autoritate încât, chiar dacă sunt situate principiile statului de drept, imixtiunea islamică are totdeauna un cuvânt greu de spus. În multe dintre acestea liberatea presei este puternic îngrădită. Libertatea de expresie, opţiunile, toate sunt anulate. Religia islamică este religie oficială, iar în multe din aceste regiuni acţionează Shari’a, alături de obiceiuri şi legi tribale, în locul legilor statului de drept. În aceste condiţii este doar o problemă de timp până când lucrurile vor lua o întorsătură explozivă.

Lucrurile stau într-o manieră puţin mai nuanţată în Libia. Regimul autoritar al colonelului Moammar Gadhafi încă rezistă. Rezistă, dar cu ce preţ? O baie de sânge. Deasemenea, dilema morală ce a apărut în cazul Libiei este următoarea: Cum justific o intervenţie armată străină, atâta timp cât Libia nu constituie agresorul vreunui alt stat? Desigur, ca un argument îl constituie acela al stopării genocidului lansat de colonelul Ghadafi. Un altul este acela al apărării valorilor democraţiei. Şi cum spunea filozoful Karl Popper, meritul cel mai mare al democraţiei nu este acela că oamenii sunt liberi, ci că au dreptul să-şi schimbe conducătorul în mod paşnic. Ori, exact acest lucru este încălcat în momentul de faţă în Libia. O altă problema ce ţine de etică, dar şi de siguranţa mondială, îl constitutie cât de mult au dreptul forţele internaţionale să intervină. Au această autoritate? Este moral să înarmezi rebelii împotriva regimului Ghadafi în conditiile în care mulţi dintre aceştia nu au pregătire militară? Sau au pregatire militară, dar care se rezumă la simplul fapt că anterior au folosit-o în punerea la cale de acte teroriste. Care sunt riscurile petru securitatea mondială pe care le-ar reprezenta punerea de arme la dispoziţia rebelilor libieni?

Lăsând la o parte aceste consideraţii, totuşi, cât de departe putem merge cu analogia dintre revoluţiile anti-comuniste ce au avut loc în spaţiul ex-sovietic şi revoluţiile arabe? Mi se pare că aici se deschide o cutie a Pandorei din care nu ştim ce va ieşi.

Să ne gândim numai la faptul că formele de organizare statală nu sunt clar statuate în aceste ţări, ţările Arabe, iar multe dintre acestea sunt state fundamentalist-religioase.

De bine, de rău, statele ex-sovietice, membre ale tratatului de la Varşovia, au avut un deziderat comun şi anume să adere la acel mecanism supra-statal, la Uniunea Europeană, văzută ca etalon al bunăstării şi al nivelului decent de trai. Această dorinţă, să ne amintim, a inspirat toate aceste state la reforme. La unele, acestea au dat roade. La altele, precum Bulgaria sau România, reformele încă se mai împiedică în evoluţia lor. Dar sunt şi state, precum Polonia, în care mecanismul de reformare a funcţionat impecabil.

Să ne întrebăm dacă există oare în statele cuprinse de febra mişcării de emancipare Arabe un asemenea deziderat comun, un ţel către care toate acestea să tindă. Un etalon? Raspunsul este nu, sau cel puţin eu nu văd care ar fi acest etalon pe care statele Arabe să îl aibă.

În aceste condiţii nu putem decât să aşteptăm cu interes şi să vedem care vor fi rezultatele acestor mişcări de emancipare şi spre ce vor duce acestea.

Editorial realizat de

Maria Ciopată

Primul bărbat vindecat de HIV

De la descoperirea virusului HIV în urmă cu 30 de ai, peste 30 de milioane de oameni au murit din cauza sa, şi această boală continuă să se răspândească cu o viteză de 7000 de persoane zilnic, spun Naţiunile Unite.

Şi atunci când vine vorba despre acest virus devastator, nu prea este loc de veşti bune. Poate tocmai de aceea povestea omului de ştiinţă numit "pacientul din Berlin" este atât de remarcabilă şi a generat atât de mult interes în rândul celor preocupaţi de acest subiect.

Timothy Ray Brown suferea atât de leucemie, cât şi de HIV în momentul în care a primit un transplant de celule stem extrase din măduva osoasă în Berlin, în anul 2007. Transplantul a venit de la o perosană imună la virusul HIV, iar oamenii de ştiinţă spun că doar aproximativ 1% din perosoanele de rasă „Caucaziană” sunt imune la acest virus. De asemenea, ei susţin că această imunitate se datorează unor trăsături genetice dobândite în urmă cu secole, ca măsură de rezistentă la epidemiile de ciumă care apăruseră în acea perioadă. Prin adaptare genetică, imunitatea la ciumă s-a adaptat şi a evoluat spre imunitate la virusul HIV.

Ce s-a întâmplat pe urmă a uimit zecile de oameni de ştiinţă care îl monitorizau pe Timothy Ray Brown, "pacientul Berlinez". “ His HIV went away!”

"Nu mai prezintă nicio urmă de viruşi replicanţi şi în momentul de faţă nu mai ia niciun fel de tratament, şi probabil nu va mai avea probleme cu virusul HIV", declara doctorul său, Gero Huetter, pentru agenţia de presă Reuters. Brown trăieşte în prezent în San Francisco şi suferă doar de câteva efecte neurologice minore datorate operaţiei de transplant. "Sunt incredibil de fericit!", declara aceasta în legătură cu acest incredibil tratament.

Evoluţia medicamentelor anti-retrovirale în anii 1990 a fost primul semn de speranţă în tratamentul acestei boli, transformând-o dintr-o boală incurabilă, într-o maladie cronică cu care se poate trăi pentru zeci de ani. Cu toate acestea, cocktail-ul miraculos de medicamente este extrem de scump, costurile ridicându-se la mai mult de 13 miliarde de dolari doar în ţările în curs de dezvoltare, potrivit Reuters, iar aceste costuri sunt aşteptate să se tripleze în următorii 20 de ani. Acest fapt îngrijorează bolnavii de HIV, care este posibil să nu îşi mai permită tratamenul.

Cu toate că povestea lui Brown este una remarcabilă, oamenii de ştiinţă au avertizat că transplantul de maduvă osoasă poate fi fatal şi nu există nici o posibilitate ca tratamentul aplicat în acest caz să poată fi extins la cei aproximativ 33.3 millioane de bolnavi de HIV din întreaga lume.

Cu toate acestea, descoperirea încurajează cercetările pentru găsirea unui tratament pentru această teribilă boală, declara Dr. Jay Levy, unul dintre cei care a descoperit virusul HIV în urmă cu peste 30 de ani, atunci când un tratament pentru HIV era de neimaginat.

Sursa: U.S News. The Lookout

Maria Ciopată

Europa cuprinsă de isteria E.coli

HAMBURG, Germania – “Terifianta epidemie de E. Coli, care s-a răspândit în întreaga Europă, se pare că a fost cauzată de legumele crescute la o fermă de produse organice din Germania”, a declarat duminică un oficial din Ministerul Agriculturii din aceeaşi ţară. Epidemia a făcut până în prezent cel puţin 22 de victime, iar peste 2200 de persoane au fost contaminate.

Testele preliminare au indicat mugurii de fasole ca posibilă sursă a bacteriei, dar şi alte legume dintr-o fermă din regiunea Uelzen, situată între nordul oraşului Hamburg şi Hanovra.

• “E. coli a condus la infectarea a cel puţin 5 regiuni germane”, a declarat ministrul agriculturii din Saxonia Inferioară, Gert Lindemann.

• "În ultimile câteva ore au existat tot mai mulţi indici care au condus către această fermă", a adăugat Lindemann.

• “Mai multe restaurante implicate în ceea ce în prezent este cunoscută ca fiind cea mai gravă epidemie cu bacteria E. coli din istoria modernă au comandat acest tip de legumă care este folosită în special în prepararea salatelor”, a declarat Gert Hahne, purtătorul de cuvânt al lui Lindemann, pentru agenţia de presă Associated Press.

• “Rezultatele finale ale testelor vor fi gata luni”, spune Lindemann.

Panică în rândul populaţiei

În ultimile zile, pe măsură ce oficiali din Ministerul German al Sănătaţii au încercat să identifice sursa acestei neobişnuit de periculoase epidemii, suspiciunile au căzut asupra salatei, castraveţilor şi roşiilor posibil importate din Spania. Fermierii spanioli s-au plâns de faptul că aceste zvonuri au avut un efect devastator în plan financiar. Dietrich Benni, unul dintre locuitorii din vecinătatea fermei se declara speriat de faptul că epidemia a izbucnit atât de aproape de el şi adăugă mai departe: "De acum încolo nu voi mai consuma mâncare organică."

Ferma închisă în ancheta epidemiei de E.coli

“Ferma a fost închisă duminică şi toate produsele sale retrase de pe piaţă, incluzând ierburile proaspete, fructele, florile şi cartofii. De asemenea, doi dintre angajaţii fermei au fost infectaţi cu E. coli.”, a declarat Lindemann. El a mai adăugat că asupra a 18 feluri diferite de amestecuri de mlădiţe cultivate la aceeaşi fermă planează suspiciuni. Dintre acestea fac parte mugurii de fasole, mazăre, brocoli, usturoi şi ridichi.

Condiţiile de contaminare a produselor organice cu E.coli

Lindmann a adăugat că mediul în care acestea sunt cultivate şi crescute (mediu umed şi temperatura de 38 de grade) constituie mediul ideal pentru dezvoltarea şi multiplicarea bacteriei.

Conform spuselor sale, una dintre cauzele contaminării este fie că apa cu care au fost hrănite plantele a fost infestată, fie seminţele provenind din Germania şi din alte ţări au conţinut germeni de E.coli. Varianta infestării datorită folosirii îngrăşământului natural a fost şi aceasta exclusă, deoarece fermierii nu folosesc acest tip de îngrăşământ.

Restricţii în consumul de alimente organice

Lindemann a avertizat populaţia germană să nu consume muguri de nici un fel, cel puţin până la obţinerea altor informaţii. Autorităţile nu au putut exclude şi identifica alte posibile cauze ale acestei epidemii şi au adăugat roşiile, castraveţii şi salata verde pe lista alimentelor de evitat pentru moment.

Jurnalişti de la agenţia de presă Associated Press au mers la ferma bănuită a fi pornit infestarea, însă nimeni nu a fost disponibil pentru a discuta cu aceştia.

Reamintim că epidemia se datorează unui tip foarte agresiv şi foarte toxic de bacterie E.coli, nemaiîntâlnită de oamenii de ştiinţă până în prezent.

Bacteria E. coli poate fi găsită în fecalele umane, precum şi în bălegarul pe care fermierii îl folosesc adesea ca îngrăşământ natural.

Mugurii de plante au mai fost implicaţi în alte epidemii de acest tip, în special una în Japonia, în 1996, în urma căreia 12 persoane au murit şi alte 12000 s-au îmbolnăvit.

Şeful Centrulul Naţional de Control al Bolilor din Germania a anunţat că numărul deceselor datorate acestei bacterii este în prezent de 22. 21 în Germania şi o persoană în Suedia. Alte 2153 de persoane au fost îmbolnăvite, incluzând şi un numar de 627 de persoane care au dezvoltat o formă foarte rară a acestei infecţii ce cauzează insuficienţă renală. Alte zece ţări din Uniunea Europeana şi Statele Unite au raportat peste 90 de îmbolnăviri.

Duminica trecută, ministrul german al sănătaţii a acuzat în timpul unei vizite la spitalul din Hamburg, modul defectuos şi cu multe nereguli în care cei responsabili de gestionarea crizei se ocupă de caz.

Comentariile ministrului german al sănătaţii a venit după nenumărate plângeri ale pacienţilor, raportând starea de haos şi condiţiile neigienice de la acelaşi spital (Centrul Medical Universitar din Hamburg).

Sâmbătă, Bahr a admis faptul că spitalele din nordul Germaniei au fost supraaglomerate, având mari probleme în a asigura servicii medicale şi paturi bolnavilor internaţi acolo.

O pacientă acuză spitalul din Hamburg de neglijenţă

Potrivit spuselor unei paciente care a spravieţuit epidemiei, condiţiile de igienă erau unele extrem de precare, aceasta acuzând crampe puternice şi diaree cu sânge, nefiind singura în această situaţie. Nicoletta Pabst, în vârstă de 41 de ani, a declarat pentru Associated Press următoarele: "Toţi sufeream de aceleaşi simptome şi la camera de gradă nu existau decât două toalete: una pentru bărbaţi şi una pentru femei. Dacă nu aş fi fost bolnavă şi doar aş fi însoţit pe cineva, sigur m-aş fi îmbolnăvit din cauza condiţiilor de igienă de acolo."

Începând cu data de 2 mai, atunci când criza s-a instalat, atât doctorii, cât şi asistentele medicale lucrează în regim prelungit pentru a face faţă numărului mare de bolnavi care se prezintă la spital zilnic.

Maria Ciopată

Atunci când religia se transformă în război…

Capitala Irlandei de Nord, Belfast, este un oraş cu o lungă istorie şi o tradiţie bogată, în care se împletesc spiritul englez, sobru şi serios cu cel irlandez, mai exuberant şi expansiv, dând practic naştere unui amestec unic de farmec şi unicitate ce îi caracterizează pe locuitorii capitalei acestei regiuni din Marea Britanie.

Aici a fost construit Titanicul, legendarul vas care a fost şi încă ramâne o realizare inginerească unică şi tot aici a început producţia industrială a cauciucului pneumatic după un brevet al inventatorului scoţian John Dunlop, producţie preluată mai târziu de firma Michelin.

Războiul dintre protestanţi şi catolici a împărţit Belfastul în două

După cum se ştie, Irlanda de Nord şi în special capitala acesteia a fost pentru mai mult de 30 de ani, începând cu 1969 terenul de luptă dintre grupările rivale militând pentru alipirea Irlandei de Nord la statul Irlandez, cu capitala la Dublin şi cele susţinând păstrarea apertenenţei la Regatul Britanic, pe de altă parte. Conflictul dintre unionişti şi loialişti a creat pentru trei decenii un climat de panică şi nesiguranţă ce a fost dezamorsat cu deosebită greutate.

Rădăcinile acestui conflict au, pe lângă motivaţia economică atât o bază etnică, cât şi un substrat religios, iar o distincţie sau linie de demarcaţie clară între acestea este foarte dificil de realizat.

Conflictul a fost văzut pentru multă vreme ca fiind unul între protestanţii majoritari în această regiune, susţinători ai menţinerii statutului de regiune în cadrul graniţelor Regatului Unit al Marii Britanii şi catolicii minoritari, susţinători ai unirii Irlandei de Nord cu republica Irlanda. În condiţiile în care populaţia cu rădăcini irlandeze, minoritară în regiune şi în cea mai mare parte de religie catolică a fost supusă discriminării, conflictul a dobândit atât componenţă naţională, cât şi religioasă. Conflictul a fost alimentat şi de faptul că susţinătorii protestanţi ai menţinerii regiunii în graniţele Marii Britanii au fost pentru o bună bucată de vreme favorizaţi în obţinerea de locuri de muncă mai bune, asistenţă medicală de calitate, privilegiaţi practic în plan economic.

S-a ajuns astfel la împărţirea capitalei Irlandei de Nord în zona catolică şi cea protestantă, şcoli şi licee pe aceleaşi criterii: catolice sau protestante.

Începând cu anul 1970 au apărut numeroase acţiuni ale Armatei Republicane Irlandeze (IRA) atât împotriva guvernării Londoneze, cât şi împotriva populaţiei protestante din regiune. Grupări paramilitare rivale, loiale regimului de la Londra, au ripostat şi astfel conflictul s-a perpetuat vreme de 30 de ani, producând aproximativ 3.200 de victime.

În această perioadă, în capitala regiunii, Belfast, se înregistrau explozii cauzate de bombe cu frecvenţă zilnică, iar martorii relatează că oraşul arăta ca un câmp de bătălie.

Majoritatea pierderilor de vieţi au avut loc în urma atentatelor cu bombe sau în urma asasinatelor efectuate la comanda acestor grupări.

Confruntările interreligioase au lăsat urme chiar şi în prezent

Procesul de pace a fost unul anevoios şi s-a încheiat în 1999, odată cu primele alegeri pentru Parlamentul Nord Irlandez. Regiunii i s-a acordat dreptul de a avea Parlament şi Guvern propriu, dar având în acelaşi timp şi statut de parte a Regatului Britanic, care de altfel se şi numeşte Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Ca urmare a unor măsuri economice şi politice, având ca scop eliminarea discriminării dintre populaţia catolică şi cea protestantă, s-a reuşit reducerea diferenţelor sociale dintre aceste două clase. În prezent, angajatorii sunt obligaţi să păstreze un echilibru între numărul de angajaţi provenind din rândul acestor comunităţi. Măsurile sunt atât de radicale şi de serios aplicate, încât dacă se pune problema ocupării unei poziţii vacante, se inspectează cu atenţie numărul de angajaţi provenind din rândul acestor comunităţi şi dacă există un dezechilibru, fie şi de o singură persoană, se caută ca angajatul să facă parte din rândul comunitătii mai slab reprezentate.

Deşi se crede că nu toate grupările paramilitare au renunţat în întregime la arsenalul pe care l-au avut, viaţa acestei regiuni şi-a reluat cursul firesc şi din 2005 până în prezent, nivelul de trai a crescut considerabil. Odată cu aceasta, sectorul economic de consum şi servicii a înregistrat o creştere remarcabilă.

Normal, urme ale conflictului au rămas, deşi rănile s-au închis. Datorită serviciilor de securitate şi serviciilor de informaţii foarte bine puse la punct, deşi aproape în fiecare saptămână sunt dezamorsate bombe artizanale de mică putere, foarte puţine informaţii apar în mass-media despre acest fapt, poate tocmai pentru a nu încuraja pe viitor astfel de acţiuni.

Cetăţenii pot în prezent să îşi continue viaţa într-un mod liniştit pe măsură ce Belfastul a ajuns un oraş tot mai prosper. Acesta este şi motivul pentru care dacă mergi prin parcuri, oamenii se salută între ei chiar dacă nu se cunosc şi recunosc că este un sentiment deosebit să fii salutat de un om pe care nu l-ai întâlnit niciodată. Poate că este doar reminiscenţa unui soi de ruralitaţi ce încă persistă, poate că este vorba de spiritul mai relaxat datorită influenţelor irlandeze, spirit puţin diferit de cel englez, adică sobru şi protocolar, fie este doar expresia faptului că oamenii învaţă să se bucure din nou de viaţă, oraşul are o savoare unică.

Maria Ciopată