Atunci când religia se transformă în război…

Capitala Irlandei de Nord, Belfast, este un oraş cu o lungă istorie şi o tradiţie bogată, în care se împletesc spiritul englez, sobru şi serios cu cel irlandez, mai exuberant şi expansiv, dând practic naştere unui amestec unic de farmec şi unicitate ce îi caracterizează pe locuitorii capitalei acestei regiuni din Marea Britanie.

Aici a fost construit Titanicul, legendarul vas care a fost şi încă ramâne o realizare inginerească unică şi tot aici a început producţia industrială a cauciucului pneumatic după un brevet al inventatorului scoţian John Dunlop, producţie preluată mai târziu de firma Michelin.

Războiul dintre protestanţi şi catolici a împărţit Belfastul în două

După cum se ştie, Irlanda de Nord şi în special capitala acesteia a fost pentru mai mult de 30 de ani, începând cu 1969 terenul de luptă dintre grupările rivale militând pentru alipirea Irlandei de Nord la statul Irlandez, cu capitala la Dublin şi cele susţinând păstrarea apertenenţei la Regatul Britanic, pe de altă parte. Conflictul dintre unionişti şi loialişti a creat pentru trei decenii un climat de panică şi nesiguranţă ce a fost dezamorsat cu deosebită greutate.

Rădăcinile acestui conflict au, pe lângă motivaţia economică atât o bază etnică, cât şi un substrat religios, iar o distincţie sau linie de demarcaţie clară între acestea este foarte dificil de realizat.

Conflictul a fost văzut pentru multă vreme ca fiind unul între protestanţii majoritari în această regiune, susţinători ai menţinerii statutului de regiune în cadrul graniţelor Regatului Unit al Marii Britanii şi catolicii minoritari, susţinători ai unirii Irlandei de Nord cu republica Irlanda. În condiţiile în care populaţia cu rădăcini irlandeze, minoritară în regiune şi în cea mai mare parte de religie catolică a fost supusă discriminării, conflictul a dobândit atât componenţă naţională, cât şi religioasă. Conflictul a fost alimentat şi de faptul că susţinătorii protestanţi ai menţinerii regiunii în graniţele Marii Britanii au fost pentru o bună bucată de vreme favorizaţi în obţinerea de locuri de muncă mai bune, asistenţă medicală de calitate, privilegiaţi practic în plan economic.

S-a ajuns astfel la împărţirea capitalei Irlandei de Nord în zona catolică şi cea protestantă, şcoli şi licee pe aceleaşi criterii: catolice sau protestante.

Începând cu anul 1970 au apărut numeroase acţiuni ale Armatei Republicane Irlandeze (IRA) atât împotriva guvernării Londoneze, cât şi împotriva populaţiei protestante din regiune. Grupări paramilitare rivale, loiale regimului de la Londra, au ripostat şi astfel conflictul s-a perpetuat vreme de 30 de ani, producând aproximativ 3.200 de victime.

În această perioadă, în capitala regiunii, Belfast, se înregistrau explozii cauzate de bombe cu frecvenţă zilnică, iar martorii relatează că oraşul arăta ca un câmp de bătălie.

Majoritatea pierderilor de vieţi au avut loc în urma atentatelor cu bombe sau în urma asasinatelor efectuate la comanda acestor grupări.

Confruntările interreligioase au lăsat urme chiar şi în prezent

Procesul de pace a fost unul anevoios şi s-a încheiat în 1999, odată cu primele alegeri pentru Parlamentul Nord Irlandez. Regiunii i s-a acordat dreptul de a avea Parlament şi Guvern propriu, dar având în acelaşi timp şi statut de parte a Regatului Britanic, care de altfel se şi numeşte Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Ca urmare a unor măsuri economice şi politice, având ca scop eliminarea discriminării dintre populaţia catolică şi cea protestantă, s-a reuşit reducerea diferenţelor sociale dintre aceste două clase. În prezent, angajatorii sunt obligaţi să păstreze un echilibru între numărul de angajaţi provenind din rândul acestor comunităţi. Măsurile sunt atât de radicale şi de serios aplicate, încât dacă se pune problema ocupării unei poziţii vacante, se inspectează cu atenţie numărul de angajaţi provenind din rândul acestor comunităţi şi dacă există un dezechilibru, fie şi de o singură persoană, se caută ca angajatul să facă parte din rândul comunitătii mai slab reprezentate.

Deşi se crede că nu toate grupările paramilitare au renunţat în întregime la arsenalul pe care l-au avut, viaţa acestei regiuni şi-a reluat cursul firesc şi din 2005 până în prezent, nivelul de trai a crescut considerabil. Odată cu aceasta, sectorul economic de consum şi servicii a înregistrat o creştere remarcabilă.

Normal, urme ale conflictului au rămas, deşi rănile s-au închis. Datorită serviciilor de securitate şi serviciilor de informaţii foarte bine puse la punct, deşi aproape în fiecare saptămână sunt dezamorsate bombe artizanale de mică putere, foarte puţine informaţii apar în mass-media despre acest fapt, poate tocmai pentru a nu încuraja pe viitor astfel de acţiuni.

Cetăţenii pot în prezent să îşi continue viaţa într-un mod liniştit pe măsură ce Belfastul a ajuns un oraş tot mai prosper. Acesta este şi motivul pentru care dacă mergi prin parcuri, oamenii se salută între ei chiar dacă nu se cunosc şi recunosc că este un sentiment deosebit să fii salutat de un om pe care nu l-ai întâlnit niciodată. Poate că este doar reminiscenţa unui soi de ruralitaţi ce încă persistă, poate că este vorba de spiritul mai relaxat datorită influenţelor irlandeze, spirit puţin diferit de cel englez, adică sobru şi protocolar, fie este doar expresia faptului că oamenii învaţă să se bucure din nou de viaţă, oraşul are o savoare unică.

Maria Ciopată