sâmbătă, 7 aprilie 2012

Presiuni externe asupra Siriei

Conducerea siriană se află sub presiunea ţărilor arabe pentru a înceta represiunea violentă a manifestărilor pro-democrate.

Preşedintele Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, a declarat că organizaţia sa ,,studiază mecanismele ce ar putea fi implementate pentru a-i proteja pe civilii din Siria”.

Acesta a luat cuvântul după ce Liga Arabă a votat îngheţarea statutului Siriei ca membră a acestei organizaţii. Suspendarea statutului de ţară membră a Ligii Arabe a venit ca urmare a măsurilor violente împotriva demonstraţiilor antiguvernamentale ce au loc în această ţară.

Franţa s-a alăturat de asemenea măsurii de condamnare a Guvernului condus de preşedintele Bashar al-Assad.

Aceasta l-a somat pe ambasadorul sirian la Paris, pentru a da explicaţii legate de recentul atac al forţelor loiale preşedintelui al-Assad asupra misiunii sale diplomatice din Siria.

Turcia, care a început să-și retragă personalul diplomatic neesenţial precum şi familiile stafului diplomatic, a lansat un apel către comunitatea internaţională pentru a răspunde ,,cu voce unitară la evoluţia îngrijorătoare a situaţiei din Siria”.

Suspendarea statutului de ţară membră a Ligii Arabe va intra în vigoare abia miercuri, astfel că Damascul şi-a exercitat dreptul de a convoca o întâlnire în regim de urgenţă a ţărilor arabe şi a invitat oficialii Ligii Arabe să efectueze o vizită în Siria.

Între timp, oficiali ai opoziţiei declară că represiunea mişcării de dizidenţă a continuat şi în cursul zilei de duminică, atunci când s-au întregistrat cel putin 9 morţi.

Maria Ciopată

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu